La 20 iulie 2023 a fost organizat Workshop-ul internațional ”Programul Cooperare europeană și internațională 5.8.3 – Subprogramul Bilateral/multilateral Proiecte de colaborare cu Republica Moldova” care a avut ca obiectiv țintirea noilor direcții de fortificare a rețelelor de cercetare existente și dezvoltare a colaborări științifice între grupuri de cercetători din cadrul Institutului Național de Cercetări Economice, ASEM (Republica Moldova) și Institutul de Economie Mondială, Academia Română (vezi agenda aici).
Doamna director Simona MOAGĂR-POLADIAN, IEM și Doamna director INCE, Olga GAGAUZ au prezentat rezultatele colaborării dezvoltate în perioada precedentă, viziunile de perspectivă, direcțiile noi de colaborare științifică și un calendar al activităților pentru sem. II, 2023. La fel, discuțiile au vizat tematica proiectată pentru participare în cadrul Programului Cooperare europeană și internațională 5.8.3 – Subprogramul Bilateral/multilateral Proiecte de colaborare cu Republica Moldova, obiectivele și sarcinile la care se va lucra în perioada de depunere a proiectului.