Valeriu DOGA – 75 de ani de vocație academică, responsabilitate publică și contribuții durabile în economia agrară

În primăvara anului 2025, comunitatea științifică și academică din Republica Moldova și din spațiul est-european marchează cu profund respect aniversarea a 75 de ani de viață ai profesorului universitar, doctor habilitat în științe economice Valeriu DOGA – o personalitate emblematică a economiei agrare, un susținător activ al aplicării cercetării economice în politicile publice.

Născut la 25 mai 1950 în satul Martonoșa, regiunea Kirovograd (Ucraina), Valeriu Doga a demonstrat încă din tinerețe o preocupare constantă pentru cunoaștere și rigoare intelectuală. A absolvit cu succes Institutul Agricol „M.V. Frunze” din Chișinău în anul 1972, în domeniul tehnologiei procesului de producere în sectorul agroindustrial, obținând calificarea de agronom-cercetător. Ulterior, în 1976, a finalizat studiile în organizarea și analiza activității economice a întreprinderii la Institutul Agricol din Dnepropetrovsk, dobândind titlul de organizator-economist.

În anul 1980, profesorul DOGA finalizează doctoratul la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM), susținând teza de doctor în științe economice la Institutul de Economie Agrară din Kiev, în domeniul economiei și managementului pe ramură. Activitatea științifică a fost consolidată în cadrul Institutului Unional de Economie Agrară al Academiei de Științe Agricole din Moscova, unde, în anul 1991, obține titlul de doctor habilitat în științe economice.

Activitatea profesională a profesorului DOGA a debutat în calitate de cercetător științific superior în cadrul Institutului de Cercetări Științifice pentru Economia Complexului Agroindustrial al Ministerului Agriculturii din Republica Moldova (1980–1985). Ulterior, între 1985 și 1993, activează ca profesor la Catedra de Economie, Analiză și Statistică a UASM. Între 1994–2001 a condus Catedra de Marketing și Finanțe, contribuind la definirea și consolidarea formării universitare.

A fost o prezență activă și în sfera decizională, deținând mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2001–2005) și funcția de secretar al Comisiei juridice, numiri și imunități. În această perioadă, a fost autor și coautor a 28 de legi și hotărâri parlamentare, având contribuții semnificative la consolidarea cadrului juridic și economic al statului.

După această etapă, Valeriu DOGA revine în sfera academică și de cercetare: șef de catedră în cadrul Institutului de Economie și Perfecționare în domeniul Agroalimentar (2005–2006), iar apoi director al Institutului de Management, Dezvoltare Rurală și Formare Avansată al Ministerului Agriculturii (2006–2007). Începând cu anul 2007, activează neîntrerupt în calitate de cercetător științific principal, consultant științific la Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Studii Economice din Moldova – instituție de referință în cercetarea aplicată în economie, anterior cunoscută sub denumirea de Institutul de Economie, Finanțe și Statistică.

Domeniul său de cercetare este vast, iar impactul academic este remarcabil. A coordonat Proiectul de Stat (2006–2007) privind argumentarea tehnico-științifică a investițiilor capitale și dezvoltarea proiectelor-tip pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul agroalimentar, vizând dezvoltarea sustenabilă a zonelor rurale prin mecanisme economice adaptate la specificul național.

Este membru al Seminarului științific pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat (ASEM, specialitatea: management și marketing) din anul 2001, precum și membru (1994–2009) și președinte (2006) al Comisiei de experți a CNAA, având un rol fundamental în evaluarea calității cercetării științifice.

Ca formator de elită, profesorul DOGA a îndrumat 18 doctori în științe economice, printre care și doctoranzi din Iordania și Siria, contribuind activ la internaționalizarea școlii științifice moldovenești.

În semn de recunoaștere a activității sale, a fost distins cu Medalia „Dimitrie Cantemir” (2015) a Academiei de Științe a Moldovei și cu Medalia academică „Nicolae Milescu Spătaru” (2020). În data de 15 octombrie 2020, i s-a conferit titlul de membru al Academiei Naționale de Științe Agricole a Ucrainei, confirmând recunoașterea internațională a valorii sale profesionale.

Domenii de expertiză și contribuții științifice

Cercetările profesorului Valeriu DOGA se concentrează pe: economie agrară, agromarketing și finanțe, managementul resurselor în agricultură, relații economice internaționale, precum și pe evaluarea nivelului de trai în mediul rural. Este autor și coautor a 162 de lucrări științifice, publicate în țară și peste hotare – monografii, articole academice, manuale și suporturi de curs.

La împlinirea a 75 de ani, profesorul Valeriu DOGA este sărbătorit nu doar ca economist, cercetător și dascăl de vocație, ci și ca om de echilibru, dedicat progresului științific și binelui comun. Rigoarea academică, experiența legislativă și generozitatea formativă îl recomandă drept un model autentic de excelență profesională și umană.

La mulți ani, Domnule Profesor! Cu aleasă prețuire și recunoștință pentru contribuția durabilă adusă economiei și educației din Republica Moldova.

Rezultatele activității Dlui Valeriu Doga sunt prezentate într-un filmuleț YouTube.

Înapoi la Toate Noutățile

“Moldovan
Economic
Trends”

“Economy and
Sociology”

Theoretical and
Scientific Journal
Category “B+” 

Tarife și normative actualizate
pentru sectorul
agroalimentar al
Republicii Moldova

March 2026
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031