Masa Rotundă “PROVOCĂRILE ȘI PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII ÎMM-URILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA”, 18 decembrie 2023

La data de 18 decembrie 2023, a avut loc Masa Rotundă organizată de Secția „Cercetări în Antreprenoriat”, cu titlul “PROVOCĂRILE ȘI PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII ÎMM-URILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA”.

În cadrul Mesei rotunde au fost puse în discuție pricipalele rezultate ale cercetărilor efectuate în cadrul Proiectului Program de Stat 20.80009.0807.38 „Evaluarea multidimensională și dezvoltarea ecosistemului antreprenorial la nivel național și regional în vederea impulsionării sectorului IMM în Republica Moldova” (2020-2023). Proiectul respectiv se realizează în parteneriat dintre Institutul Naţional de Cercetări Economice al ASEM și Universitatea de Stat din Moldova (Director de proiect – dr.Vinogradova Natalia, conducator al echipei USM – dr.hab.Doga-Mîrzac Mariana).

Cu un cuvânt de deschidere, dna. dr. Timuș Angela, secretar științific al #INCE #ASEM, a subliniat importanța sectorului ÎMM ca sursă importantă de creștere economică și generare a locurilor de muncă.

Evenimentul a inclus prezentarea și discuția următoarelor rapoarte:

  • „Condiţiile ecosistemului antreprenorial pentru întreprinderile mici si mijlocii (ÎMM) în Republica Moldova”. Raportori: Natalia Vinogradova, dr., conf.cercet., și Alexandra Novac, dr., conf.cercet., INCE al ASEM;
  • ”Model econometric de prognoză a dezvoltării ÎMM-urilor în Republica Moldova”. Raportor: Tatiana Gutium, dr., INCE al ASEM;
  • „Necesitatea activității incubatorului universitar în vederea formării viitorilor antreprenori”. Raportor: Mariana Doga-Mîrzac, dr.hab. în economie, conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova.

Masa Rotundă a reunit 36 de participanți în format online, oferind astfel un mediu propice schimbului de idei.

Înapoi la Toate Noutățile

“Moldovan
Economic
Trends”

“Economy and
Sociology”

Theoretical and
Scientific Journal
Category “B+” 

Tarife și normative actualizate
pentru sectorul
agroalimentar al
Republicii Moldova

December 2024
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031