La data de 11 octombrie 2024, Secția Economie agroalimentară și dezvoltare rurală a INCE, ASEM a organizat a doua Sesiune de diseminare a informației privind implementarea proiectului internațional ERASMUS+ ”Dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică) ale studenților și profesorilor pentru inovarea curriculară și dezvoltarea durabilă a instituțiilor de învățământ superior și a întreprinderilor locale” – Skills4future. Tematica sesiunii s-a axat pe promovarea educației și a carierei STEAM.
Sesiunea fost deschisă de Dna Dr. hab. Olga Gagauz, Director INCE, care, în cadrul cuvântului de salut, a evidențiat importanța evenimentului și a remarcat principalele realizări în cadrul INCE privind cercetările științifice realizate și conexiunea acestora cu educația STEAM și promovarea carierei de cercetător în domeniul științelor sociale și economice.
Lucrările în cadrul evenimentului au continuat cu o scurtă prezentare a proiectului skills4future, cu introducerea participanților în obiectivele proiectului, rolul cercetătorilor din cadrul INCE, precum și cele mai recente activități implementate.
Sesiunea a continuat cu prezentările dedicate promovării educației și a carierei STEAM. În cadrul prezentărilor au fost expuse principalele direcții de cercetare ale INCE aferente promovării educației și a carierei STEAM. De asemenea, au fost evidențiate propuneri și recomandări privind atragerea tinerilor în activitățile de cercetare, dar și de inițiere a afacerilor, punând accent pe competențele STEAM dobândite în cadrul universităților.
Partea de discuții și dezbateri a implicat reprezentanți din partea instituțiilor de învățământ superior și din instituții de cercetare din Republica Moldova, Ucraina și România, care au expus propriile viziuni și bune practici privind promovarea educației STEAM. De asemenea, reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și a organelor publice centrale au evidențiat importanța STEAM în practică, menționând asupra faptului că competențele dobândite în aceste domenii aduc o plus valoare viitorilor antreprenori.













