În perioada 29-30 aprilie 2026, dr. în economie, conf. univ. Tatiana Gutium a participat la lucrările International Scientific-Practical Conference „New Models of State–University–Industry Partnership in Socio-Economic Development”, organizată de Baku Business University în Baku. Participarea a avut loc în cadrul proiectului 25.80012.0807.57SE „Estimarea vulnerabilității energetice și impactul acesteia asupra nivelului de trai al populației din Republica Moldova”.
În cadrul ședinței plenare, Tatiana Gutium a prezentat comunicarea științifică cu tema „State-University-Industry Collaboration in Tackling Energy Vulnerability and Improving Living Standards”, dedicată cooperării dintre stat, universități și sectorul economic în vederea diminuării vulnerabilității energetice și îmbunătățirii nivelului de trai al populației.
Participarea la conferință a contribuit la consolidarea cunoștințelor privind modelele moderne de parteneriat interinstituțional, schimbul de bune practici cu cercetători și experți internaționali, precum și la stabilirea unor noi contacte academice pentru dezvoltarea cooperării științifice internaționale. Totodată, lucrarea prezentată a fost acceptată pentru publicare în culegerea conferinței.











